Ma uitam azi prin arhiva blogului si ce sa vad... peste 2 zile, adica pe 6 noiembrie, implinesc 3 ani de scris pe blog. Nici nu stiu daca sa ma bucur de chestia asta. Ma mir ca am rezistat atata la grasa mea inconsecventa, si ma mir si mai mult ca nu pun odata punct, ci continui sa scriu chestii aiurea care nu ma entuziasmeaza nici cat lantzul de la buda. Asta in afara de review-uri, la care scriu cu mare patima, dupa cum se observa.
Ma uitam cu nostalgie la posturile scrise acum vreo 1 an jumate, doi... Cata pasiune puneam in ele. Nu mai am deloc elanul ala. Erau alte vremuri cand am inceput. Fenomenul de blogging abia prinsese radacini, eu eram foarte entuziasmata de noile mele descoperiri muzicale, aveam prieteni blogguitori de muzici, ne comentam reciproc posturile. It was pretty neat! Acu s-a dus totul pe apa sambetei... si a devenit totul foarte plictisitor.
A mai urmat si anul 4 de facultate care a fost "a living hell" pentru mine. Timpul pentru noi descoperiri era egal cu zero, la fel si nivelul de entuziasm, optimism si toate cele. Bloggeritul in anul ala incepuse sa o ia in jos pentru unii si in sus pentru altii. Si isi cam pierduse farmecul. Eu incepusem sa vad lumea cu alti ochi. M-am uitat bine in jurul meu si am observat ca ceea ce promovez pe blog nu are mare succes la populatia autohtona, ca lumea nu e foarte receptiva la nou, si ca gusturile muzicale sunt pana la urma o chestie pur personala, ce are doar legatura cu structura interioara si cu gradul de cultura al fiecaruia, si nici nu are atata importanta pana la urma.
In ultima vreme nici nu ma mai agit sa descopar trupe noi, actuale. Ma multumesc sa ma scufund in lumea anilor '60-'90. E magica. De ce se mai intampla astazi nu sunt prea curioasa... it's all been done before. Mai sunt maxim 10 trupe care mai au cu adevarat ceva de spus. S-a dus vremea artistilor care influentau generatii intregi, care rasturnau lumea cu susul in jos. The thrill is gone...
Contrar impresiei unora, nu sunt mare cunoscatoare de muzici, si niciodata n-am fost. Nu vreau sa stiu totul despre muzica. Nu stiu in ce an au scos Beatles primul album, si nici cati membri aveau The Smiths. Nici nu stiu cate albume au Nirvana. Dar stiu ca Led Zeps plateau ziaristi sa le inventeze "aventuri rock'n'roll" pentru a-i urca pe culmile succesului si ca Johnny Rotten avea un tricou pe care scria "I hate Pink Floyd". It's all about attitude, vision and passion. Restul scrie la wikipedia.
Singurul lucru care ma mai entuziasmeaza la locul asta e ca am ocazia sa promovez trupe care imi plac si curente muzicale mai edgy. Totusi locul asta e prea underground pentru asa ceva. Si underground in internet = zero. Si e probabil underground pentru ca nu am nici timp, nici motivatie, sa fac din blogul asta ce mi-as dori. Nici nu stiu daca mi-as dori sa fac ceva din blogul asta... Si sa continui in modul asta e o pierdere de vreme. Nu pot sa o mai lalai in continuare. Cateodata trebuie sa pui piciorul in prag si sa iei niste decizii. La inceputul postului inca nu eram decisa, dar acum m-am hotarat. Nu mai vreau sa postez aici pentru ca nu gasesc nici un rost si nici o placere. E greu sa renunti la anumite lucruri, dar cateodata trebuie.
Daca vrea cineva sa sa contacteze pentru vreo colaborare, guest post, etc, sunt foarte deschisa. Mail me at: susanaferenc [at] gmail [dot] com.
Ca incheiere, multumesc tuturor celor care m-ati urmarit pana acum. It's been a pleasure. Now it's time to go... Ma mai puteti urmari pe tumblr pe
European Son. Ne mai vedem around... Ceau!
