And i wrote, and i wrote, and then i stopped... I stopped blogging... And life was beautiful.

Dunno... just don't wanna blog anymore. Oricum, m-am apucat mai mult din curiozitate cred. De fapt, nici nu stiu de ce m-am apucat... Aveam probabil prea mult timp. Da, blogul e pentru oamenii cu timp, cu timp de pierdut, sau cu prea multe informatii pe constiinta. Sau pentru cei carora le place viata online. Sau pentru politicieni...:P

Imi aduc aminte ce bine era in anul 1: n-aveam net! Aveam timp de toate. Imi luam toate examenele (din prima), ieseam pe afara destul, vorbeam mai des cu sormea, cu parintii, cu prietenii. Netu asta tare pacatos ii. Tre sa fii mare maestru sa nu te lasi dus de val.

Azi ma hotarasem sa fie ziua fara net. Dar vad ca nu se poate:( Si atunci o sa fie ziua fara blog. De fapt ziua in care ii spun la revedere blogerimii. Da, dupa multe taraganari, am ajuns la concluzia ca blogul nu imi foloseste la nimic. E doar timp pierdut de pomana. Nu ca as scrie eu 10 posturi pe zi, dar primesti un comment, iti raspunde careva la comment, mai vezi un articol dragutz, mergi din blog in blog, si asa trec ceva ore in care nu esti deloc productiv. In timpul asta as putea poate sa vad si eu unul din zecile de filme de pe comp, sa fac ordine in marele New Folder(7) cu vreo 3000 de poze bagate la gramada peste care nici nu m-am uitat daca au iesit bine. Sau si mai productiv: sa imi mai citesc un curs, doua, sa nu ajung in sesiune cu 15 DEX-uri de invatat, sau ... SA DORM!!! (ca nici aici nu stau prea bine). Sau sa merg la jogging sa mai dau jos sarmalutzele de la Craciun, sa merg la plimbare, sa stau degeaba... Sunt atatea lucruri mai interesante decat scrisul pe blog.

Probabil ca daca ar gandi toata lumea ca mine, in scurt timp nu o sa mai avem ce citi online. Dar viata a devenit asa complicata... Imi aduc aminte de serile in fatza sobei, in casa bunicilor, cu vin fiert si povesti despre razboi si rusi. Placintele cu branza, muraturile, cartile de joc, mersul la vie, fuga la discoteca noaptea... Nu era nici internet, nici TV, nici comp, nimic. Cateodata nici curent nu era, dar era mai bine. Viata avea mai mult gust...

Ok, that's it! Ca incep sa ma razgandesc. Nush, poate oi mai scrie vreodata, cand oi avea dispozitie si timp de aruncat. Am auzit odata intr-un film o replica ce mi-a ramas in minte. O adaptez la situatia de fata, ca nu o mai stiu exact: "Leave the blog alone. Bloggers won't pay your rent!" Era din primul film al lui DeNiro. Cu mafioti. Merita vazut. Imi scapa numele momentan.

Ok, c'est tout! Au revoir mes chers!

Today la Powerplay :: Satan's Boring

Azi la melodia zilei... umm, ceva ciudat... de la Sonic Youth. O melodie pe care nu recomand sa o ascultati dupa ora 9 seara, asta in care nu vreti sa stati toata noaptea sub pat cu patura peste cap. It's kinda scary:D Are o atmosfera de cazane de iad. Parca vad deja un cazan plin de sange din care ies aburi fierbinti. Wuhaha!!

Nu pot sa zic ca sunt o impatimita a muzicii sataniste sau ceva, dar mi se pare extraordinara melodia asta. Mi se pare mai scary decat orice goth-doom-death-metal care am ascultat vreodata. Si totul e obtinut prin alternate tuning si disonantze si distorsiuni. Fara urlaturi pesteroase, fara efecte de metale grele, fara chitari ultra-zgomotoase. It' amazing!

[Sonic Youth - Satan's Boring]

The poem that described her world... and put our friendship to the test

Şi nu te-am vrut deloc, defel,
Te-ai strecurat ca un mişel
Te-am alungat de tot, demult
Înca înainte de măcel.

Şi te-ai forţat, şi te-ai zbătut,
Vânzându-ţi marfa scump şi sec.
Ţi-ai zgâriat faţa de mamut
Sperând la darul intrinsec.

Şi-ai scris, şi-ai râs, şi te-ai minţit,
Şi te-ai crezut, dar în zadar...
N-ai cum s-aprinzi Roma cu-n chibrit
Şi mic şi putred şi murdar.

Roma te vrea doar din trufie
Să-şi nece spaima de neant
Te ţine-ascuns în colivie
Visând artistic şi savant.

Şi într-o zi te va-neca
În apa Sâmbetei de Vest,
Şi va zbura şi va cânta,
Lăsând în tine doar un rest.

Şi-ai s-o întrebi făţiş, direct
Unde-ai greşit, şi ce-ai scăpat.
Pe Kito l-ai jucat perfect...
Dar sala nu te-aplaudat.

Cartea visurilor mele

Datorita lui Mishi over here, am ajuns si io sa onorez celebra leapsa a blogarimii: "deschide cea mai apropiata carte la pag 123... "bla bla cred ca stiti deja. Nea mishu a schimbat un pic regulile, deci: Cea mai apropiata carte, pagina 123, leapşa merge mai departe la 4 oameni, şi trebuie scrise 6 fraze de pe acea pagina, începând după la a V-a fraza. Noh, binie zici tu... Sa vedem:D

Cea mai apropiata carte... Hmm... Poi stau fix langa biblioteca, deci am o gramada de carti situate relativ la aceasi distanta. Cool. Ok, o iau pe cea care e iesita cea mai in afara... Hehe =)) Cool. E de autorul meu preferat: Ioan Jurca:P Colegii stiu de ce:P "Programarea Orientata pe Obiecte" scrie pe ea. Eh, asta ii materia la care am avut restanta gramada anu trecut. Cool. Vad ca nu vrea sa imi dea pace nici dupa ce am luat examenu. Buhuhu!

Ok, pagina 123, a 5-a fraza... si apoi urmatoarele 6. Sa vedem. Damn, am o gramada de scris...:(

"Daca in momentul executiei unei instructiuni assert, expression1 are valoarea true, executia continua normal. In caz contrar va fi generata exceptia neverificabila AssertionError. Aceasta poate fi interpretata in program sau, daca nu este interceptata, interpreterul de Java va afisa un mesaj de forma:
Exception in thread "main" java.lang.AssertionError at ProgramName.main(ProgramName.java:23)
unde ProgramName este numele clasei ce contine metoda (aici main) in care a aparut eroarea, iar 23 e linia de program respectiva.
Daca de prezenta si expression2, atunci reprezentarea ca String a acesteia va fi adaugata dupa AssertionError in mesajul de eroare. De regula expression2 va fi chiar un sir de caractere, care sa explice mai complet (destept ii nenea asta:P) natura erorii."

Eh, am scris numa 4 fraze. Imi pare rau, dar tre sa va multumiti cu atat. Stiu ca adorati subiectul asta, dar daca mai scriu mult o sa imi iasa bube.

Leapsa merge la... alex, si cam atat. N-am chef de lepse azi...:( Mama, ce lene mi-i! (:|

Let's cheer up a little: 15 happy songs

Pentru ca ne-am taiat venele destul... sa trecem la lucruri mai vesele. Vad ca a iesit si soarele. Poate vine primavara...

Bloo mi-a dat o provocare foarte interesanta: 15 happy songs. Well, super. Deja mi s-au terminat toate venele si nu mai am ce sa tai. Deci... happy songs sa fie!

1. The Cure - Friday I'm In Love
2. The Smiths - There Is A Light That Never Goes Out
3. Camille - Paris
4. Bjork - It's Oh So Quiet
5. The Cure - Just Like Heaven
6. Primal Scream - Miss Lucifer
7. Nina Simone - Ain't Got No(I Got Life)
8. The Smiths - Ask
9. Arctic Monkeys - Who The Fuck's Arctic Monkeys
10. Placebo - I Do
11. The Doors - Wintertime Love
12. Pink Martini - Sympathique
13. Vincent Delerm - Je T'ai Meme Pas Dit
14. Serge Gainsbourg - Lady Heroine
15. Cornershop - Brimful of Asha

Ok, cam asta ar fi lista, facuta asa la repezeala. Ordinea, din nou, nu e chiar relevanta. Sunt 15 piese care imi aduc zambetul pe buze. Sunt sigura ca iar am uitat o groaza de piese, dar asta e. Poate o sa le vad la altii care o sa primeasca leapsa...
Deci, leapsa merge la Mishi, ca e specialitatea lui, si la... puisorul cufurit:D.

Mentionez ca tre sa fie happy songs indeed, nu doar energice. Cu mesaj pozitiv.

Un documentar, o arta, un om: Leonard Cohen

Pentru ca azi e o zi mai speciala... as dori sa scriu despre cineva mai special, despre cineva care imi domoleste valtoarea tineretii cu melancolia cantecelor sale: Leonard Cohen. Si pentru ca toata lumea stie multe despre el, ca e "omul arta", pentru ca e si cantaret, compozitor, chitarist, pictor, poet, scriitor, calugar, etc, etc... am sa scriu despre un documentar pe care l-am vazut recent despre viata si cariera lui, un documentar care mi-a lasat un zambet admirativ, dar in acelasi timp si nostalgic...

Documentarul a fost facut in 2006 si poarta numele celebrului cantec: "I'm Your Man". Combina un interviu luat lui Cohen in casa lui din LA (in care vorbeste printre altele despre Chelsea Hotel, despre experientele din timpul calugariei, despre copilaria sa, despre povestile cantecelor sale), cu fragmente din concertul tribut adus in 2005 la Sydney (printre prestatii: Rufus Wainwright, Nick Cave, Jarvis Cocker, U2), cu fotografii din tinerete, cu particele din desenele si poeziile lui, cu opinii ale unor artisti contemporani despre opera sa. Per total documentarul exploreaza forta poetica din spatele acestui om complex si a muzicii sale.

Cred ca merita sa il urmariti, macar pentru simplul motiv ca e mai comfortabil sa aflati atatea lucruri minunate dintr-un film, decat sa cititi pagini intregi de text pe diverse site-uri.

Mai jos este o prestatie a lui Rufus Wainwright din concertul cu pricina, plus o mica istorisire despre prima intalnire a sa cu Leonard Cohen, povestire care reflecta uimitoarea modestie a unui om care a incantat generatii intregi cu talentul si arta sa.

[Rufus Wainwright - Everybody Knows]

[Chelsea Hotel no.2 + Interview]

I asked the fog to wait, but she told me she has no time to kiss strangers.

De cateva zile domneste o ceata mistica peste Timisoara. Niciodata n-am crezut ca voi ajunge sa imi placa ceatza. De obicei aveam o senzatie ciudata de iritabilitate in prezenta ei. Umezeala patrundea pana in cel mai ascuns coltisor ar sufletului.

Dar acum, it's different... Iritabilitatea s-a trasformat in pace, armonie, protectie. Ca si cum aburii subtili ti-ar inveli sufletul si ti l-ar izola de restul lumii. Si te gasesti de multe ori plutind in aerul neclar, in lumina difuza, pe strazile inguste si intunecate scaldate in mister. As putea sa ma plimb si pana la podul din Calea Sagului pe un asa timp. Si credeam ca sunt singura care adora ceatza asta. Dar se vede ca mai sunt admiratori... There's Mishu too. In sfarsit avem ceva in comun...:D

Chiar ieri dimineatza treceam pe podul de langa catedrala. Era aproape ora 8. Si era un peisaj de mi-a luat respiratia. Era ca intr-un film cu vampiri. Dupa podul de piatra, care arata chiar sinistru in lumina confuza, se vedea o apa misterioasa din care ieseau si in care intrau aburi. Copacii de pe margine isi aplecau crengile pustii deasupra oglinzii aburite. Luminile ce strajuiau albia si semi-intunericul ii dadeau un efect inzecit . In casti se auzea To Bring You My Love de la PJ Harvey. Mi s-a facut pielea gaina... As fi vrut sa mai poposesc o secunda, sa savurez clipa, dar nu vream sa intarzii iar la laborator. Plus ca era mare forfota pe pod, deci, s-a dus...:(

Macar de aveam aparatul foto la mine. Cate momente nu ratam aiurea din cauza lucrurilor marunte care ne subjuga zilnic...

Take your time to... live. Pacat ca se ridica ceatza azi... It's sad. The fog doesn't want to wait...

Today la Powerplay :: Sonic Youth - Diamond Sea

Pentru ca se potriveste asa bine cu vremea de afara: ceata, frig, frosty air, de cateva zile ascult in draci Sonic Youth. Deci, azi la powerplay avem... Diamond Sea. E ultima piesa de pe albumul "Washing Machine". Si mie mi se pare absolut superba. Melancolica, luuuunga, tocmai buna pentru iarna de la Timisoara. Imi da o senzatie subtila de impacare, delasare, comfort... De fapt, cam toate melodiile Sonic Youth au efectul asta asupra mea. Just feels like home listening.

[Sonic Youth - Diamond Sea]


Desi e o formatie care, pentru multi nu mai are nevoie de prezentare, o s-o fac totusi. I'll be short...

Sunt un grup de art rock experimental, format in New York, in 1981. Sunt renumiti in special pentru acordarea neortodoxa a chitarilor, si pentru folosirea unor unelte ca surubelnite, betze de percutie, pentru a obtine alterarea timbrelor instrumentelor.

Au scos pana acum 21 de albume, si au avut un rol cheie in promovarea si lansarea unor grupuri ca: Nirvana, Pavement, Beck, Wolf Eyes. Au avut o imensa influenta asupra muzicii alternative contemporane, si sunt considerati pionierii "alternate tunning"-ului.

Ah, si sunt in Top 100 Greatest Indie-Rock Albums Ever, pe locul 2 cu "Daydream Nation".

Alte recomandari: Kool Thing, Incinerate, Teenage Riot, Becuz, Pattern Recognition, Sugar Kane, etc.

Top 15 sad/slow/deep songs

Probabil din ca datorita cantitatii prea mare de proiecte ce zac deasupra capului meu, si datorita refuzului meu de a ma implica in ele, m-am hotarat, ca de obicei, sa nu fac ceea ce trebuie, ci exact invers. Deci, cand ai muuuulte pe cap => time to blog...

Si ce sa scrii funny pe blog, fara nevoie de documentatie & stuff? Eh, o leapsa... Asta e prima leapsa pe care o fac in istoria mea de bloagher de succes:P

Totdeauna am avut o afinitate speciala pentru cantecele sad/slow/depressive. Nu sunt o maniaco-depresiva, chiar din contra: de multe ori exagerez cu buna dispozitie. Probabil ca asta e explicatia preferintelor mele pentru muzica depresiva: sa aduc lucrurile la un echilibru, sa ma mai cobor cu picioarele pe pamant. That works 4me... (Prea multa veselie = strange feeling).

Si acum... ze list. Top 15 depressive/slow/sad/deep songs (ordinea nu e foarte relevanta:D):

1. Placebo - In The Cold Light of Morning (varianta live-Prive M6)
2. The Cure - Apart
3. Mogwai - Cody
4. Portishead - Roads
5. Mademoiselle K - Plus Le Cœur À Ça
6. Massive Attack - Teardrop
7. PJ Harvey - Teclo
8. The Cure - The Last Day of Summer
9. Vincent Delerm - Marine
10. Leonard Cohen - Suzanne
    
11. Placebo - The Crawl
12. The Doors - Summer's Almost Gone
13. Keren Ann - L'onde Amere
    
14. Joy Division - The Eternal
15. Depeche Mode - In Your Room

Ok, cam asta ar fi... Am pus si linkuri la niste live-uri senzationale. Worth watching, i guess...
Am ciudatul sentimentul ca am uitat niste melodii chiar importante, dar fie...
Sunt curioasa si de preferintele altora in materie de sad songs. Deci, leapsa o dau la... Mishi, Dude, si nea cu Trifoiul si... pentru oricine vrea sa o mai ia:D

Cel mai misto cadou de Craciun

Iote ca de fiecare data cand zic ca nu mai scriu nimic pe blog, mai apare ori o leapsa, ori un subiect de la care nu pot sa ma abtin. Se pare k nu i inca momentul sa ma las de bloguit:D

Asa... leapsa de la nea cu Trifoiul. Cel mai fain cadou pe care l-ai primit de craciun? It's really easy for me...

Cel mai fain cadou primit de Craciun a fost scumpa si nepretuita mea chitara. De mult imi doream sa zdrangan si io la asa ceva. Cred ca totul a pornit de la o colega de clasa, Laura, care in fiecare excursie isi aducea chitara si se lasa cu cantari de mama focului. Ce vremuri... Mi-ar fi placut si mie sa stiu sa cant... Dar de unde chitara? Si i-am batut la cap pe toti ai mei sa imi ia chitara, si uite ca intr-o zi cu soare, se pare ca era Craciunul, am ajuns sa am si eu chitara mea. Happiest day of my life:D Multumesc sufeltului mare al lui Bogdan, care stiu oricum ca nu citeste blogul meu, pentru ca a facut posibil acest lucru. Multumesc lui Dumnezeu si fanilor, casei de discuri, managerului si nu in ultimul rand lui Mos Craciun, bla bla bla:P

Asa, si acu ca am terminat... leapsa merge la Dude si la Mishi :D