Desi am promis ca nu mai scriu pe blog, desi e ora 03:18AM, si maine (azi:P) am o gramada de treaba pe cap... Hmm... trebuie sa scriu ce am in cap undeva. Desi stiu ca nu va citi aproape nimeni, desi s-a dezabonat lumea de la blogul meu, desi m-a sters lumea din blogroll, macar va ramane gandul aruncat undeva in multime, sa-l culeaga cine stie...
Banuiesc ca nu ne gandim prea des la moarte, la inexistenta noastra, la cum e sa fii sa nu mai fii, decat in situatii limita, cand lovim brutal, frontal sau macar lateral cu himerele intunericului.
O conversatie pe un fotoliu, o casa veche, cu iz de naftalina, de vechi, de teama...
O zi de nastere, o meditatie catre neant...
O discutie despre operatii estetice... despre boli, despre lux, despre posesiuni si functii mari.
Ajunsesem din nou la concluzia ca nu luam nimic cu noi din lumea asta: nici tenul impecabil, nici titlurile inalte, nici colectiile de discuri... nimic. Nici chiar amintirile. Nici prieteniile de o viata. Nici cuvintele bunicii... Totul se pierde, totul dispare... Si atunci te intrebi? Ce rost mai are viata? Daca tot nu luam nimic, pentru ce sa mai adunam? Pentru ce sa ne mai ostenim creierul ? Pentru ce sa il chinuim sa dea randament, pentru ce mai avem vise inalte? Pentru ce mai vrem sa rasturnam lumea? Se vor duce toate de rapa...
Si mi-a venit un gand... Un gand himer si el, si neinsemnat. Nu e important ce luam cu noi, ci e important ce lasam in urma. Si ce putem lasa? O amintire pentru cei ce raman. Ganduri si invataturi, o istorie poate timida, poate mareata... Poate franturi de discomfort in mintea unora, poate un drum de pornire pentru altii. Sau putem lasa exact ce am adus cu noi: nimic.
Ce s-ar fi intamplat daca Newton, Lumiere, Curie, Sartre, Bell, Lennon nu s-ar fi nascut? Si ei au murit fara sa ia nimic cu ei. Si oare la ce e buna toata truda lor, daca oamenii vor continua sa dispara? Daca lumea isi continua degradarea... Degradare la care si-au adus si ei contributia. Pentru a dezvolta si continua existente carora deocamdata nu le gasim sensul si directia... Where are we heading to?
E ciudat sa vorbesti despre lucruri care iti sunt interzise cunoasterii, despre adevaruri stiute doar pe jumatate, despre lumi neumblate... Dar e macar interesant un gand catre ele.
Esenta nu sta in a gasi raspunsuri, ci in a-ti pune intrebari. Raspunsurile stau in adevar. Adevarul nu e pentru noi. Intrebarile stau in dubiu. Dubiul zace in fiecare. Deci, a-ti pune intebari, a te gasi pe tine? Cine esti tu...
Poate e cel mai aiuristic si neclar post pe care l-am dat vederii. Probabil si cel mai sincer. Si asa s-a facut 4:23...
In minte-mi zace ceatza
Fiori de dimineatza...
