. De cand cu blogul meu asta nou... aproape am uitat de asta vechi. :P Oricum, tumblr rocks! *addicted*
And today... a classic: Don't Explain. Cantecul e original scris de Billie Holliday, se spune, dupa ce l-a vazut pe sotul ei venind intr-o seara cu urme de ruj pe gulerul de la camasa. Tipic... :P
In perioada 22 octombrie 2008 - 1 martie 2009 in Paris, la Cite de la Musique, se desfasoara un program special dedicat lui Serge Gainsbourg (1928 - 1991) ce cuprinde concerte tribut, expozitii, proiectii de documentare, de filme, recitari de poezie, toate puse laolalta pentru a descoperi si explora personalitatea celei mai mari figuri artistice din Franta din secolul XX.
Pentru cei ce nu-l stiupeSerge Gainsbourg, e important de precizat ca a fost un artist desavarsit al Frantei, un om ce a avut o influenta imensa asupra multor muzicieni contemporani. Importanta sa ar putea fi comparata cu cea a lui Bob Dylan, Patti Smith sau Leonard Cohen din lumea vorbitoare de limba engleza.
Lucrarile sale artistice pornesc de la pictura, in anii de inceput, se concentreaza masiv pe muzica si poezie si experimenteaza cu cinematografia spre final.
In cariera sa muzicala a explorat teritorii foarte vaste, de la vechiul chanson frantuzesc la jazz, de la raggae la rock'n'roll, de la muzica de orchestra la muzica electronica, pop, funk si bossa nova. E renumit pentru transpunerea in raggae a clasicului cantec national La Marseillaise, pentru duetul cu Jane Birkin, Je t'aime... moi non plus, catalogat ofensiv de catre Vatican si ajuns #1 in UK, pentru duetul cu fiica sa numit Lemon Incest, pentru relatiile sale cu Jane Birkin si Brigitte Bardot, pentru atitudinea sa de bad-punk, pentru spiritul sau liber si nesupus, etc, etc...
A murit in 1991 de infarct, iar daca ar mai fi trait, anul acesta ar fi implinit 80 de ani.
Din programul acestui eveniment am remarcat niste documentare si filme ce cu siguranta ar fi interesant de vazut pentru cei ce vor sa cunoasca mai mult despre Gainsbourg.
Dernières nouvelles des étoiles (Film de Babeth Si Ramdane, Franta, 2000) -Marturisiri ale apropiatilor artistului ce releva imensa lui tandrete, generozitate si umor.
Les Quatre Vérités (Film de Jacques Busnel si André Flédérick, Franta, 1967) - Interviu cu Serge Gainsbourg: suvenirurile sale de familie, debuturile sale muzicale, cariera sa de actor si munca de compozitor de muzica de film.
Enquête sur une vie d’artiste (Emisiune de Pierre Desfons, Franta, 1982) - Serge Gainsbourg a scris scenariul si muzica acestei emisiuni consacrate vietii sale. El angajeaza un detectiv privat pentru a investiga despre "Gainsbarre".
Les Livres de ma vie (Emisiune a "Bibliothèque de poche", Realizata de Yannick Bellon, Prezentare: Michel Polac, Franta, 1968) - Gainsbourg rememoreaza operele pe care le-a apreciat intr-un mod deosebit.
Melody (Realizat de Jean-Christophe Averty, Muzica de Serge Gainsbourg si Jean Claude Vannier, Franta, 1971) - Adaptare dupa primul album-concept al lui Serge Gainsbourg: L’Histoire de Melody Nelson.
Filmul preferat al lui Serge Gainsbourg : Scarface
Je t’aime moi non plus(Film de Serge Gainsbourg, Franta, 1975) -Drama intima intre doi camionagii homosexuali si o tanara femeie androgina.
Anna (Film de Pierre Koralnik, Muzica originala de Serge Gainsbourg, Franta, 1967) - Comedie muzicala ce descrie o dragoste deziluzionanta intre un fotograf de succes si o femeie aflata in cautarea sensului vietii sale.
Cannabis (Film de Pierre Koralnik, Muzica de Serge Gainsbourg si Jean Claude Vannier, Franta/Germania/Italia, 1970) -Cannabis nu e un film despre droguri, ci un thriller baroc ce aduce impreuna cuplul cel mai stralucitor al epocii: Jane Birkin si Serge Gainsbourg. Un film insolit si inclasabil.
Desigur, multe dintre acestea sunt documentare greu de gasit, dar pentru anul 2009, scenaristul Joann Sfar a pregatit un film biografic despre Serge Gainsbourg, cu Éric Elmosnino in rolul principal. Filmul se va numi Serge Gainsbourg : vie héroïque. Abia astept sa apara...
Si acum ca ati citit destul, va las cu Comic Strip, o adorabila melodie interpretata de celebrul si hyper-simpaticul cuplu Gainsbourg & Birkin.
Versuri ce te duc instantaneu cu gandul la un birt intunecat cu o patroana durdulie si usuratica, la un anume oras Bouville, la un disc vechi plin de zgarieturi, si mai ales la un tip roscovan, Antoine, coplesit de singuratate si de existenta. Da... e soundtrack-ul romanului "Greata" de Sartre.
O voce duioasa de negresa si imaginea unui arab compunand o melodie intr-un apartament supraincalzit din New York i-au indreptat lui Antoine atentia catre frumusetea si intangibilitatea lumii imateriale si l-au determinat sa ia o decizie ce probabil ca i-a schimbat viata.
Pe tot parcursul romanului m-am intreabat daca melodia exista cu adevarat, si care ar fi negresa cu voce duioasa care care ar fi cantat-o. Ei... am aflat.
Some of These Days a fost scrisa de Shelton Brooks , in 1910, cantata pentru prima data de Sophie Tucker in 1911. Alte interpretari celebre: Louis Armstrong, Bing Crosby, Ella Fitzgerald, Cab Calloway.
Despre care negresa vorbea Sartre nu stiu, dar mie imi suna foarte bine versiunea lui Ella Fitzgerald.
. Mai am juma de ora si tre sa plec la examen, si eu stau si postez pe blog. Cine o zis ca as fi intreaga la minte? :P Well, voiam neaparat sa postez melodia asta. I'm really into it right now. O cant de ieri in disperare. Si stiu sigur ca atunci cand o sa vin de la examen n-o sa mai am chef sa o postez. So... here we gooo!
"I was working real hard To show the world what I could do..."
Totusi ma intreb de ce s-o fi vopsit blonda? Arata ca un tembel din Twisted Sister...:D
Un cover a celor de la Siouxsie & The Banshees la Hall of Mirrors de la Kraftwerk. Mie, sincer imi place mai mult decat originalul, parca are mai multa fluiditate... Melodia se gaseste pe albumul Through the Looking Glass (*) din 1987, album de coveruri, unde se mai pot gasi si Strange Fruit a lui Billie Holiday, The Passenger a lui Iggy Pop, You're Lost Little Girl de la The Doors, si... multe altele.
Siouxsie & The Banshees a fost o formatie britanica infiintata in 1976, una din trupele cele mai importante din miscarea post-punk. Mai tarziu si-au schimbat stilul in gothic rock. Ca si fapt divers, in trupa a fost membru si Robert Smith (actual solist The Cure), in rolul de chitarist.
Ieri m-am gasit rasfoind prin paginile muzicii romanesti. Cautam ceva... nu stiu exact ce. Ceva sa ma surprinda. Recunosc ca nu am dat multa vreme atentie muzicii romanesti. Primul motiv ar fi ca 90% din ea reprezinta o copie foarte prost lucrata a ceea ce se face in afara. Al doilea nu-mi vine in minte, dar se invarte tot pe acolo...
In fine, si asa am dat peste un nume, foarte cunoscut de altfel: Alexandru Andries. Recunosc ca in afara de Cea mai frumoasa zi nu imi sunau prea cunoscut alte melodii. Dupa ceva auditii... hmm, parca avea o usoara aroma de jazzy Leonard Cohen, mai ales pe melodia Cantecul Zero, in care versurile "e bine, nu e bine", "te vreau, nu te vreau" m-a dus foarte rapid cu gandul la "i need you, i don't need you" din Chelsea Hotel #2 al domnului Cohen. Cum ziceam... romanului ii sade bine copiatul.
Oricum, muzica domnului Andries m-a facut macar sa vreau sa mai ascult, sa vreau sa inteleg mai mult din ea, pentru ca, intr-adevar nu suna deloc rau, si are versuri destul de tricky, inteligente. Are putin o tenta repetitiva in liniile melodice, dar banuiesc ca e de inteles ca atunci cand scoti 3 albume pe an (ma minunez fantastic, pentru ca altora le ia cam 3 ani sa faca un singur album) sa nu fie selectia prea drastica la capitolul "ce melodii punem pe album". Deci, mai apar si rebuturi, inevitabil.
Am ramas putin surprinsa cand am aflat ca domnul Andries a facut Facultatea de Arhitectura "Ion Mincu", unde a fost si profesor universitar o perioada. Un "inginer-artist" sa zic asa. Tot respectul.
Ok, si sa nu mai lungim treaba (de cand n-am mai scris un post asa de lung:D) va las cu Cea mai frumoasa zi, o piesa careia in sfarsit am ajuns sa ii gasesc intelesul. Am o vaga idee ca ar fi despre infidelitate. Foarte bine scris, domnu Andries!
"The greatest thing you'll ever learn is just to love and be loved in return" Ce frumos...
Cantecul a fost scris de Eden Ahbez in 1947, si popularizat apoi intens de Nat King Cole.
Printre alte interpretari celebre se numara: Frank Sinatra, Ella Fitzgerald & Joe Pass, John Coltrane, Sarah Vaughan, George Benson, David Bowie, Miles Davis, Big Star, James Brown, Marvin Gaye.
Pentru ca azi e o zi mai speciala... as dori sa scriu despre cineva mai special, despre cineva care imi domoleste valtoarea tineretii cu melancolia cantecelor sale: Leonard Cohen. Si pentru ca toata lumea stie multe despre el, ca e "omul arta", pentru ca e si cantaret, compozitor, chitarist, pictor, poet, scriitor, calugar, etc, etc... am sa scriu despre un documentar pe care l-am vazut recent despre viata si cariera lui, un documentar care mi-a lasat un zambet admirativ, dar in acelasi timp si nostalgic...
Documentarul a fost facut in 2006 si poarta numele celebrului cantec: "I'm Your Man". Combina un interviu luat lui Cohen in casa lui din LA (in care vorbeste printre altele despre Chelsea Hotel, despre experientele din timpul calugariei, despre copilaria sa, despre povestile cantecelor sale), cu fragmente din concertul tribut adus in 2005 la Sydney (printre prestatii: Rufus Wainwright, Nick Cave, Jarvis Cocker, U2), cu fotografii din tinerete, cu particele din desenele si poeziile lui, cu opinii ale unor artisti contemporani despre opera sa. Per total documentarul exploreaza forta poetica din spatele acestui om complex si a muzicii sale.
Cred ca merita sa il urmariti, macar pentru simplul motiv ca e mai comfortabil sa aflati atatea lucruri minunate dintr-un film, decat sa cititi pagini intregi de text pe diverse site-uri.
Mai jos este o prestatie a lui Rufus Wainwright din concertul cu pricina, plus o mica istorisire despre prima intalnire a sa cu Leonard Cohen, povestire care reflecta uimitoarea modestie a unui om care a incantat generatii intregi cu talentul si arta sa.
