Cartea visurilor mele

Datorita lui Mishi over here, am ajuns si io sa onorez celebra leapsa a blogarimii: "deschide cea mai apropiata carte la pag 123... "bla bla cred ca stiti deja. Nea mishu a schimbat un pic regulile, deci: Cea mai apropiata carte, pagina 123, leapşa merge mai departe la 4 oameni, şi trebuie scrise 6 fraze de pe acea pagina, începând după la a V-a fraza. Noh, binie zici tu... Sa vedem:D

Cea mai apropiata carte... Hmm... Poi stau fix langa biblioteca, deci am o gramada de carti situate relativ la aceasi distanta. Cool. Ok, o iau pe cea care e iesita cea mai in afara... Hehe =)) Cool. E de autorul meu preferat: Ioan Jurca:P Colegii stiu de ce:P "Programarea Orientata pe Obiecte" scrie pe ea. Eh, asta ii materia la care am avut restanta gramada anu trecut. Cool. Vad ca nu vrea sa imi dea pace nici dupa ce am luat examenu. Buhuhu!

Ok, pagina 123, a 5-a fraza... si apoi urmatoarele 6. Sa vedem. Damn, am o gramada de scris...:(

"Daca in momentul executiei unei instructiuni assert, expression1 are valoarea true, executia continua normal. In caz contrar va fi generata exceptia neverificabila AssertionError. Aceasta poate fi interpretata in program sau, daca nu este interceptata, interpreterul de Java va afisa un mesaj de forma:
Exception in thread "main" java.lang.AssertionError at ProgramName.main(ProgramName.java:23)
unde ProgramName este numele clasei ce contine metoda (aici main) in care a aparut eroarea, iar 23 e linia de program respectiva.
Daca de prezenta si expression2, atunci reprezentarea ca String a acesteia va fi adaugata dupa AssertionError in mesajul de eroare. De regula expression2 va fi chiar un sir de caractere, care sa explice mai complet (destept ii nenea asta:P) natura erorii."

Eh, am scris numa 4 fraze. Imi pare rau, dar tre sa va multumiti cu atat. Stiu ca adorati subiectul asta, dar daca mai scriu mult o sa imi iasa bube.

Leapsa merge la... alex, si cam atat. N-am chef de lepse azi...:( Mama, ce lene mi-i! (:|

Politehnistul robotizat

Mergi in fiecare zi pe acelasi drum catre aceasi facultate gri, te asezi de fiecare data in aceeasi banca , privesti de fiecare data prin acelasi profesor cu exces de zel, adormi de fiecare data dupa acelasi numar de minute, blestemi de fiecare data ziua in care te-ai decis sa vii la Poli. Si in fiecare sesiune iti arzi creierul degeaba, ca sa pici iar mai mult de jumate din examene, si fiecare vara ti-o sacrifici din nou in speranta ca vei trece iar anul.

Iti incarci mintea cu tone de informatii care te gandesti ca iti vor fi folositoare atunci cand vei avea un job, si cand vei face bani buni cu cunostintele tale, si cand vei avea un sef mai prost ca tine, care iti va cere lucruri absurde, si unde iti vei petrece mai mult de jumate din zi, iar in cand vei veni acasa, te vei uita la acelasi televizor la emisiuni la fel de usoare, ca sa nu-ti mai incarce si ele mintea, si vei adormi pe acelasi fotoliu, unde te vei trezi dimineata, si de unde o vei lua din nou de la capat. Si din cand in cand vei iesi la aceasi pizzerie, cu aceasi prieteni, a caror glume deja le stii pe de rost, si vei comanda acelasi tip de pizza cu acelasi tip de bere, si o vei aborda in acelasi fel pe tipa blonda de la masa vecina, care iti va raspunde la fel de prietenos.

Si vei incepe sa iti urasti viata si jobul, de unde nu vei avea curaj sa pleci, pentru ca te platesc bine, si fara care nu-ti vei putea plati ratele la apartamentul imens in care stai singur, si nu iti vei putea intretine masina luxoasa in care te urci in fiecare dimineatza fara nici macar sa iti arunci ochii pe cer.

Si nu vei mai avea nici un hobby, nici un taram in care sa evadezi, pentru ca aia de la faculta nu te-au invatat asta, si pentru ca singurul tau interes este tehnologia, care te-a si facut robul ei, si pentru care traiesti de fapt. Si vei ajunge intr-o zi sa te intrebi pentru ce ai invatat, si pentru ce ai muncit atat? Si mai ales la ce ti-au folosit toata gramada de lucruri pe care le-ai adunat cu sarguinta pana atunci. Doar era clar ca toti vom ajunge in acelasi loc pana la urma, la fel de bogati cu la fel de multe acareturi dupa noi... Nu te-ai bucurat niciodata de frumusetea unei dimineti de primavara, n-ai avut niciodata o muzica sa te faca sa o iei razna, n-ai simtit niciodata pacea care te curpinde cand stai in parc si te cufunzi in cartea ta preferata. Si nimeni nu te-a invatat la faculta ca nu produsul finit este cel ce te face fericit, ci frumusetea drumului pe care il faci pana ajungi acolo.

Si asa ai ajuns un produs perfect al facultatii pentru care ai invatat tot liceul sa intri, si care va mai produce multi ani de acum incolo, mii de exemplare la fel de reusite ca si tine.
Felicitari, acum esti un om implinit!