Blaaah's and excuses

.
Imi cer scuze ca n-am mai postat de atata vreme. Probleme cu restantele, cu sanatatea, etc... nu conteaza. Intre timp am primit de la Synchron Bitwave o tema, sa fac un review la noul album Depeche Mode. S-a facut... in a few days.

A aparut si noul single Placebo, For What It's Worth... nu mai am chef de criticat. E prost, ce sa zic... Bine, ascultabil, versuri dragutze, dar nu ma atinge la corazon. Placebo nu mai sunt ce au fost. Molko arata ca o fata batrana, clipul e o combinatie de This Picture cu cliseele indie-alternativului din prezent: bands performing in elegant suits. Boring... Tobarul parca e din Blink 182, iar Stef si-a tras freza emo, sa puna capac la toate.

In perioada urmatoare vor fi posturile cam tot la fel de rare, cam din aceleasi motive. Unde sa mai pun ca mai am si lucrarea de licenta de terminat. Dar sper ca dupa iulie, sau din septembrie (cel tarziu) o sa pun blogul din nou pe picioare, si voi avea mai mult timp si dispozitie de scris. M-am gandit la rubrici noi, etc, etc... Nu stiu cat de multi mai sunt interesati de harababura mea de blog , pentru ca in ultimul timp nu prea am postat lucruri noi, ci mai mult din vechile mele obsesii. In fine... asta e. Mersi de intelegere. Nu mai am chef de scris:P

Cocksucker Blues

.

.

Some people might have brains instead of arses and souls instead of cocks... 

[Rolling Stones - Cocksucker Blues]

Dimineata si seara, de 3 ori pe zi...

.

.All these things come through my head... lumina anemica de la ora 11, moleseala, melancolie, si totusi... prea multa lumina, prea multe ganduri. Si scaunul se invarte, mintea se invarte, incerc sa dau de ceva coerent, ceva consistent, ceva palpabil... Unde au plecat toti? Lumea s-a schimbat, eu am ramas in acelasi vid... Vidul ma iubeste, si eu la fel, ne intelegem excelent de ceva ani... suntem nedespartiti. Nu-mi displace. Incep sa aud acorduri stangace de chitara, miros de minte incinsa si de degete coclite, si apoi si mai departe vad lume zbierand, vad trupuri ce se strivesc de un gard, simt aer fierbinte si umed, un tricou alb si transpirat... e undeva acolo, intr-un vis... departe.

Good night, another bad morning...

  "I wanted to be more forward thinking, I wanted to make something that had it's head in tomorrow and wasn't some museum pastiche of some fucking sixties band. It seems like everything gravitates towards that now in guitar music."  (Jamie Hince)

[The Kills - Goodnight Bad Morning @ Channel 4 Abbey Road Sessions]

PJ Harvey - Angelene

.

Feelings of guilt
Distroy what has built
The flower of love
A hand from above

A song and a queen
A sin... Angelene
Memories of a light
Shivers of a night


PJ Harvey - Angelene (live)

Neil Young - Like a Hurricane

Te uiţi din nou afară la grămada de frunze aurii atârnate de crengi, scăldate în soare şi te gândeşti că în curând se vor transforma într-o pastă neagră şi îngheţată. Şi îţi aduci aminte de sufletul tau, trist şi singuratic, şi de tornada de întamplări ce ţi-a dat peste cap zilnica şi silita luptă anti-rutină. A venit atât de libertină, atât de fragilă, atât de năucitoare, încât simiţi în orice moment că va pleca spre zări străine, lăsându-te să te întorci la chinul pustiu pe care îl îmbrăţişezi zilnic. Te întrebi dacă nu e o altă halucinaţie a disperării tale...

"I am just a dreamer, and you are just a dream..."

Îţi vine din nou o melodie în minte, o melodie care nu ştii exact în ce fel şi de ce se potriveşte, dar simţi că are aceeaşi vibraţie cu a sufletului tău. It's the one... at least for today.

[Neil Young - Like a Hurricane]

The Hours

.

"sa privesti viata in fata...
intotdeauna...sa privesti viata in fata...
si sa o cunosti...asa cum este...
si in final sa o cunosti...
si sa o iubesti...pentru ceea ce este...
si apoi...
sa o parasesti."

(The Hours)

Sa privesti viata in fata, sa o cunosti asa cum e... Oare cat de departe trebuie sa iti privesti viata ca sa o cunosti asa cum e? Suntem prea aproape de viata pentru a-i analiza valoarea si semnificatia. Suntem invaluiti de vise, de sperante (de multe ori desarte), de iluzii, suntem cuprinsi de ardoare, de nerabdare si cateodata ne simtim si nemuritori.

Sa fugi de viata, sa te ascunzi de ea, sa o diseci... dar sa n-o parasesti, sa revii. Sa revii mereu... Sa lupti din nou... si sa castigi.
.

Rabdare

.


.











si astepti noaptea
sa vina
sa treaca
incet...
cat mai incet.

sa aluneci
pe praf de vise
in cantece vechi
in carti uitate
pe carari fara destin.
sa te asemui cu vara
cu vantul cald
si parfumat
ce-ti strabate parul
alunga fumul
si aprinde rosul
ce se ridica printre foi.

sa adoarma din nou ceasul
si s-asculte
sensul vremii
si-al gandurilor noastre
ascunse de lumina
si de noi.

si dimineata
sa intarzie...
sa uite sa coboare
si noi sa stam
la fel de rabdnici
ca zilele de joi.

Mogwai - Cody

.

Aberatii de seara

.
Inca o zi de stat cu moaca in monitor... Mrrr!! Ies pe balcon... racoare cu miros de oras incalzit. E apus, a mai trecut o zi. Soarele incendiaza geamul unei cladiri de vis-a-vis, si cerul... Cerul... Ce culoare are cerul la apus? Incerc sa ignor texturile, formele, sa vad doar culori. Hmm... poi... ceva de la liliachiu-gri, mergand spre aqua-gri deschis, si apoi spre albastru marin fad cu gri. Well, not quite... Cred ca o las pe alta data. E si cam innorat... n-are rost. Poate ca nu ma uit in partea buna a cerului? :D Bineinteles... doar am balconul spre sud. Duh!

Voci de copii se aud de jos. Vine un miros de flori de tei putrezite... O fi plouat azi? "Mama, o plouat azi?" Cica nu... Prajitura cu dulce-amara cu cirese-visine. In sfarsit prajituri de casa:D Yum! Macar atat bun pe ziua de azi.

"Auzi, mama, da serios iti place Joy Division?", "Da, mama, da ce au? Canta frumos.", "Nu se poate... Cum dracu?", "Canta frumos, serios vorbesc, au asa o atmosfera...". In gandul meu: "Jeez, ce mama cool am..." :D

Ok, ma intorc la arhitecturile mele software. Cica ii prea lunga pauza asta... Bine ca mai are cineva grija de mine din cand in cand. Vad iar monitorul supraincalzit si modemul pe care as putea coace un ou. "Fisierul Roxy Music - Bryan Ferry Discography s-a terminat de descarcat", "Your virus signature database has successfully uploaded to version 3614". Da... cui naiba i-ar pasa?

Underworld - Cups.mp3


Joy Division - She's Lost Control

Optimism

crave for love, my child...
that day will come
without a warning
will raise no flag
will call no sirene
and will pass just as it came

will leave no trace
no scars
and the days will be just like before
will feel no pain
will play no game
will leave you barren
as you always were

forever...

always.again

takes me back
to the fields where i smiled
and i cried, and i lived
and i priced
every moment
every blue book
every angry flower

infinity takes a bite of it
breaks it's teeth

choose that sign
follow that star
where will it take us?
where is nowhere?
what means duty?
it's always as easy...
freedom of choice
too much weight on our shoulders...

Casa cu ceas

ţi-ai incercat viaţa cu degetul
era fierbinte
şi aspră ca o piatră
ţi-ai pus talpa
pe drumul ce merge nicăieri
cu doua capete
ca un balaur
ce suflă gheaţă spre apus

Himere

Desi am promis ca nu mai scriu pe blog, desi e ora 03:18AM, si maine (azi:P) am o gramada de treaba pe cap... Hmm... trebuie sa scriu ce am in cap undeva. Desi stiu ca nu va citi aproape nimeni, desi s-a dezabonat lumea de la blogul meu, desi m-a sters lumea din blogroll, macar va ramane gandul aruncat undeva in multime, sa-l culeaga cine stie...

Banuiesc ca nu ne gandim prea des la moarte, la inexistenta noastra, la cum e sa fii sa nu mai fii, decat in situatii limita, cand lovim brutal, frontal sau macar lateral cu himerele intunericului.

O conversatie pe un fotoliu, o casa veche, cu iz de naftalina, de vechi, de teama...
O zi de nastere, o meditatie catre neant...
O discutie despre operatii estetice... despre boli, despre lux, despre posesiuni si functii mari.
Ajunsesem din nou la concluzia ca nu luam nimic cu noi din lumea asta: nici tenul impecabil, nici titlurile inalte, nici colectiile de discuri... nimic. Nici chiar amintirile. Nici prieteniile de o viata. Nici cuvintele bunicii... Totul se pierde, totul dispare... Si atunci te intrebi? Ce rost mai are viata? Daca tot nu luam nimic, pentru ce sa mai adunam? Pentru ce sa ne mai ostenim creierul ? Pentru ce sa il chinuim sa dea randament, pentru ce mai avem vise inalte? Pentru ce mai vrem sa rasturnam lumea? Se vor duce toate de rapa...

Si mi-a venit un gand... Un gand himer si el, si neinsemnat. Nu e important ce luam cu noi, ci e important ce lasam in urma. Si ce putem lasa? O amintire pentru cei ce raman. Ganduri si invataturi, o istorie poate timida, poate mareata... Poate franturi de discomfort in mintea unora, poate un drum de pornire pentru altii. Sau putem lasa exact ce am adus cu noi: nimic.

Ce s-ar fi intamplat daca Newton, Lumiere, Curie, Sartre, Bell, Lennon nu s-ar fi nascut? Si ei au murit fara sa ia nimic cu ei. Si oare la ce e buna toata truda lor, daca oamenii vor continua sa dispara? Daca lumea isi continua degradarea... Degradare la care si-au adus si ei contributia. Pentru a dezvolta si continua existente carora deocamdata nu le gasim sensul si directia... Where are we heading to?

E ciudat sa vorbesti despre lucruri care iti sunt interzise cunoasterii, despre adevaruri stiute doar pe jumatate, despre lumi neumblate... Dar e macar interesant un gand catre ele.

Esenta nu sta in a gasi raspunsuri, ci in a-ti pune intrebari. Raspunsurile stau in adevar. Adevarul nu e pentru noi. Intrebarile stau in dubiu. Dubiul zace in fiecare. Deci, a-ti pune intebari, a te gasi pe tine? Cine esti tu...

Poate e cel mai aiuristic si neclar post pe care l-am dat vederii. Probabil si cel mai sincer. Si asa s-a facut 4:23...

In minte-mi zace ceatza
Fiori de dimineatza...

And i wrote, and i wrote, and then i stopped... I stopped blogging... And life was beautiful.

Dunno... just don't wanna blog anymore. Oricum, m-am apucat mai mult din curiozitate cred. De fapt, nici nu stiu de ce m-am apucat... Aveam probabil prea mult timp. Da, blogul e pentru oamenii cu timp, cu timp de pierdut, sau cu prea multe informatii pe constiinta. Sau pentru cei carora le place viata online. Sau pentru politicieni...:P

Imi aduc aminte ce bine era in anul 1: n-aveam net! Aveam timp de toate. Imi luam toate examenele (din prima), ieseam pe afara destul, vorbeam mai des cu sormea, cu parintii, cu prietenii. Netu asta tare pacatos ii. Tre sa fii mare maestru sa nu te lasi dus de val.

Azi ma hotarasem sa fie ziua fara net. Dar vad ca nu se poate:( Si atunci o sa fie ziua fara blog. De fapt ziua in care ii spun la revedere blogerimii. Da, dupa multe taraganari, am ajuns la concluzia ca blogul nu imi foloseste la nimic. E doar timp pierdut de pomana. Nu ca as scrie eu 10 posturi pe zi, dar primesti un comment, iti raspunde careva la comment, mai vezi un articol dragutz, mergi din blog in blog, si asa trec ceva ore in care nu esti deloc productiv. In timpul asta as putea poate sa vad si eu unul din zecile de filme de pe comp, sa fac ordine in marele New Folder(7) cu vreo 3000 de poze bagate la gramada peste care nici nu m-am uitat daca au iesit bine. Sau si mai productiv: sa imi mai citesc un curs, doua, sa nu ajung in sesiune cu 15 DEX-uri de invatat, sau ... SA DORM!!! (ca nici aici nu stau prea bine). Sau sa merg la jogging sa mai dau jos sarmalutzele de la Craciun, sa merg la plimbare, sa stau degeaba... Sunt atatea lucruri mai interesante decat scrisul pe blog.

Probabil ca daca ar gandi toata lumea ca mine, in scurt timp nu o sa mai avem ce citi online. Dar viata a devenit asa complicata... Imi aduc aminte de serile in fatza sobei, in casa bunicilor, cu vin fiert si povesti despre razboi si rusi. Placintele cu branza, muraturile, cartile de joc, mersul la vie, fuga la discoteca noaptea... Nu era nici internet, nici TV, nici comp, nimic. Cateodata nici curent nu era, dar era mai bine. Viata avea mai mult gust...

Ok, that's it! Ca incep sa ma razgandesc. Nush, poate oi mai scrie vreodata, cand oi avea dispozitie si timp de aruncat. Am auzit odata intr-un film o replica ce mi-a ramas in minte. O adaptez la situatia de fata, ca nu o mai stiu exact: "Leave the blog alone. Bloggers won't pay your rent!" Era din primul film al lui DeNiro. Cu mafioti. Merita vazut. Imi scapa numele momentan.

Ok, c'est tout! Au revoir mes chers!

The poem that described her world... and put our friendship to the test

Şi nu te-am vrut deloc, defel,
Te-ai strecurat ca un mişel
Te-am alungat de tot, demult
Înca înainte de măcel.

Şi te-ai forţat, şi te-ai zbătut,
Vânzându-ţi marfa scump şi sec.
Ţi-ai zgâriat faţa de mamut
Sperând la darul intrinsec.

Şi-ai scris, şi-ai râs, şi te-ai minţit,
Şi te-ai crezut, dar în zadar...
N-ai cum s-aprinzi Roma cu-n chibrit
Şi mic şi putred şi murdar.

Roma te vrea doar din trufie
Să-şi nece spaima de neant
Te ţine-ascuns în colivie
Visând artistic şi savant.

Şi într-o zi te va-neca
În apa Sâmbetei de Vest,
Şi va zbura şi va cânta,
Lăsând în tine doar un rest.

Şi-ai s-o întrebi făţiş, direct
Unde-ai greşit, şi ce-ai scăpat.
Pe Kito l-ai jucat perfect...
Dar sala nu te-aplaudat.

I asked the fog to wait, but she told me she has no time to kiss strangers.

De cateva zile domneste o ceata mistica peste Timisoara. Niciodata n-am crezut ca voi ajunge sa imi placa ceatza. De obicei aveam o senzatie ciudata de iritabilitate in prezenta ei. Umezeala patrundea pana in cel mai ascuns coltisor ar sufletului.

Dar acum, it's different... Iritabilitatea s-a trasformat in pace, armonie, protectie. Ca si cum aburii subtili ti-ar inveli sufletul si ti l-ar izola de restul lumii. Si te gasesti de multe ori plutind in aerul neclar, in lumina difuza, pe strazile inguste si intunecate scaldate in mister. As putea sa ma plimb si pana la podul din Calea Sagului pe un asa timp. Si credeam ca sunt singura care adora ceatza asta. Dar se vede ca mai sunt admiratori... There's Mishu too. In sfarsit avem ceva in comun...:D

Chiar ieri dimineatza treceam pe podul de langa catedrala. Era aproape ora 8. Si era un peisaj de mi-a luat respiratia. Era ca intr-un film cu vampiri. Dupa podul de piatra, care arata chiar sinistru in lumina confuza, se vedea o apa misterioasa din care ieseau si in care intrau aburi. Copacii de pe margine isi aplecau crengile pustii deasupra oglinzii aburite. Luminile ce strajuiau albia si semi-intunericul ii dadeau un efect inzecit . In casti se auzea To Bring You My Love de la PJ Harvey. Mi s-a facut pielea gaina... As fi vrut sa mai poposesc o secunda, sa savurez clipa, dar nu vream sa intarzii iar la laborator. Plus ca era mare forfota pe pod, deci, s-a dus...:(

Macar de aveam aparatul foto la mine. Cate momente nu ratam aiurea din cauza lucrurilor marunte care ne subjuga zilnic...

Take your time to... live. Pacat ca se ridica ceatza azi... It's sad. The fog doesn't want to wait...

To be or not to be... GAY!

În urma numeroaselor discuţii şi dezbateri despre "being gay" la care am fost martoră, am rămas oarecum cu un gust amar... Observ continua reticenţă a oamenilor pentru gays, şi mai ales tendinţa multora de a vedea sexualitatea in alb şi negru: eşti sau nu eşti gay. Si ma intreb: Oare chiar trebuie să îţi răspunzi la întrebarea asta? Exită oare o linie separatoare atât de bine definita între a fi gay sau nu? Şi dacă totuşi, ai încerca să îti defineşti clar sexualitatea, oare ai putea sa o faci în cel mai corect mod posibil? Oamenii au nevoie de certitudini, dar oare aceste cerititudini te ajută, sau mai mult te împiedică sa îti trăieşti viaţa cum ai dori?

Să vedem ce zic şi oamenii experţi din domeniu despre asta. O categorisire oarecare...

Cristian Andrei susţinea în cartea sa, că din totalul populaţiei, 20% au preferinţe pentru acelasi sex . Din care doar 2% sunt pur homosexuali, iar restul de 18% sunt bisexuali.

Freud susţinea că bisexualitatea e un nivel de dezvoltare cat se poate de normal, şi că la un moment dat în viaţă, fiecare dintre noi are (adesea inconştient) momente de bisexualitate, în urma cărora concluzionează a fi hetero.

Scala a lui Kinsey, care refuză categoric să categorisească oamenii în gay şi straight, şi chiar afirmă că un procentaj foarte mic din populaţie aparţine exclusiv uneia dintre aceste doua categorii. Majoritatea se situează de fapt undeva între 1 si 5.

0 - Exclusively heterosexual
1 - Predominantly heterosexual, only incidentally homosexual
2 - Predominantly heterosexual, but more than incidentally homosexual
3 - Equally heterosexual and homosexual
4 - Predominantly homosexual, but more than incidentally heterosexual
5 - Predominantly homosexual, only incidentally heterosexual
6 - Exclusively homosexual
X - Asexual

Dacă analizezi câţi oameni şi-au ratat căsniciile şi vieţile, doar din teama de a-şi recunoaşte propria natură şi a-şi urma propriul instinct... Poţi oare să simţi atâta timp atracţie pentru sex opus, pentru ca apoi să te intorci 180 de grade, şi să devii gay? Sa fii convins că ce ai trait până în momentul respectiv a fost greşit, dar acum ai ajuns pe calea cea bună? Poţi oare, pur şi simplu, să îţi negi o buna parte din viaţă, doar pentru a face parte dintr-o anume categorie?

Bisexualitatea a fost tot timpul văzută ca ceva ieşit din comun, ca o enormă deviaţie, ca ceva de genul "Doamne, dar nu le mai ajunge...". Dar până la urma e ceva foarte natural şi fluid. Oamenii au fost biologic proiectaţi pentru a fi atraşi de sexul opus. Dar daca există atracţie şi pentru acelaşi sex, trebuie oare negată cealaltă parte complet?

Politehnistul robotizat

Mergi in fiecare zi pe acelasi drum catre aceasi facultate gri, te asezi de fiecare data in aceeasi banca , privesti de fiecare data prin acelasi profesor cu exces de zel, adormi de fiecare data dupa acelasi numar de minute, blestemi de fiecare data ziua in care te-ai decis sa vii la Poli. Si in fiecare sesiune iti arzi creierul degeaba, ca sa pici iar mai mult de jumate din examene, si fiecare vara ti-o sacrifici din nou in speranta ca vei trece iar anul.

Iti incarci mintea cu tone de informatii care te gandesti ca iti vor fi folositoare atunci cand vei avea un job, si cand vei face bani buni cu cunostintele tale, si cand vei avea un sef mai prost ca tine, care iti va cere lucruri absurde, si unde iti vei petrece mai mult de jumate din zi, iar in cand vei veni acasa, te vei uita la acelasi televizor la emisiuni la fel de usoare, ca sa nu-ti mai incarce si ele mintea, si vei adormi pe acelasi fotoliu, unde te vei trezi dimineata, si de unde o vei lua din nou de la capat. Si din cand in cand vei iesi la aceasi pizzerie, cu aceasi prieteni, a caror glume deja le stii pe de rost, si vei comanda acelasi tip de pizza cu acelasi tip de bere, si o vei aborda in acelasi fel pe tipa blonda de la masa vecina, care iti va raspunde la fel de prietenos.

Si vei incepe sa iti urasti viata si jobul, de unde nu vei avea curaj sa pleci, pentru ca te platesc bine, si fara care nu-ti vei putea plati ratele la apartamentul imens in care stai singur, si nu iti vei putea intretine masina luxoasa in care te urci in fiecare dimineatza fara nici macar sa iti arunci ochii pe cer.

Si nu vei mai avea nici un hobby, nici un taram in care sa evadezi, pentru ca aia de la faculta nu te-au invatat asta, si pentru ca singurul tau interes este tehnologia, care te-a si facut robul ei, si pentru care traiesti de fapt. Si vei ajunge intr-o zi sa te intrebi pentru ce ai invatat, si pentru ce ai muncit atat? Si mai ales la ce ti-au folosit toata gramada de lucruri pe care le-ai adunat cu sarguinta pana atunci. Doar era clar ca toti vom ajunge in acelasi loc pana la urma, la fel de bogati cu la fel de multe acareturi dupa noi... Nu te-ai bucurat niciodata de frumusetea unei dimineti de primavara, n-ai avut niciodata o muzica sa te faca sa o iei razna, n-ai simtit niciodata pacea care te curpinde cand stai in parc si te cufunzi in cartea ta preferata. Si nimeni nu te-a invatat la faculta ca nu produsul finit este cel ce te face fericit, ci frumusetea drumului pe care il faci pana ajungi acolo.

Si asa ai ajuns un produs perfect al facultatii pentru care ai invatat tot liceul sa intri, si care va mai produce multi ani de acum incolo, mii de exemplare la fel de reusite ca si tine.
Felicitari, acum esti un om implinit!